În armura veșniciei

0
159
In imagine, Alexandru Ilinca, ultimul opincar din Oltenia - Orlești, jud. Vâlcea. Foto: Roxana Garaiman

Versuri: Camelia Cristea

În armura veșniciei Voievozii duc Lumina
Au crezut în România, asta cred că le-a fost vina!
Tarina era în rod și copiii toți acasă,
Sărbătoarea înflorea parcă-n strachină la masă!

Cu opinca de tăran era mângâiat pământul
Altă greutate avea pentru Oameni Sfânt -Cuvântul!
Mamele-și doreau copii și-i creșteau cum se cuvine,
Într-o casă te credeai, parcă-n stupul de albine!

Cățăratul prin copaci și șotronul era jocul,
Pe unde treceau copiii înflorea chiar busuiocul!
Grâul copt era din aur, mămăliga hrană bună,
Via toată avea rod și Păstori-n cer cunună!

O ce vremuri, ce virtuți ridicau pe scară Omul!
Cei bogați, cei mai avuți, cultivau cu grijă pomul!
În păduri trăiau Crăiese și-aveau pletele de frunze
Șoaptele Iubirii alese încolțea ușor pe buze…

Satele aveau opaiț, dar Lumina era vie,
Tot țaranul se-aprindea în rugă la Liturghie!
Îngerii făceau sobor și cântau cu ei la strană
Vindecau cu vocea lor până cea din urmă rană!

Platoșa Iubirii sfinte era sfeșnic în nevoi
România-și avea harta, chiar în inimă la noi!
În Trecut ardea Lumina, în Prezent, încă mai sper…
Așteptată e Minunea! Cerul Sfânt ne e reper!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook