În casa părintească plânge mama..

136
Fotograf: Vlad Dumitrescu

Autor: Andreea Văduva

În casa părintească plânge mama,
Trăgându-și după ea toiagul greu,
Cu nod în gât își înnoadă năframa,
Și-n jalea ei se-aude Dumnezeu.

Pe prispa veche un ștergar suspină,
Tot un bătrân și el cu „părul” gri,
Ce lung privește curtea, azi ruină,
Și lacrima-i se pierde-n bălării.

O ramă scorojită stă să cadă,
De pe pereții „imprăștiați” de vânt,
Un mire și-o mireasă fac paradă,
Acolo-s împreună, nu-s pământ.

În strachină mai e puțină ciorbă,
Și-o lingură de lemn „doarme” în ea,
Prin blide mai răsun-a maichii vorbă,
Și înc-o vezi râzând după perdea.

În casa părintească nu e mama,
Doar o auzi plângând îngăndurată
Căci a plecat, dar și-a lăsat năframa,
Să-i țină locul cât ea este „plecată”.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook