În oftat și suferință
Plânge-o mamă la icoane,
Câte lacrimi în credință…
Câte mame sunt sărmane….
Zi și noapte-n rugăciune
Își poartă fiica în gând,
Cerului pare a-i spune,
Să coboare pe pământ.
Câte-ar spune… n-are cui,
Cum o arde în ființă…
Cerșind mila Domnului,
Pe obraz lacrima-i prinsă.
Își poartă fiica pe brațe
Pe la doctori cu arginți,
Ce păcat de tinerețe…
Ce amar pentru părinți.
Plânge maica, trupul slab
Lacrimi grele-n rugăciune,
Boala fetei… n-are leac
Nici în țară… nici în lume.
Câte măicuțe oftează
Şi câte adorm plângând,
Câte mame îngenunchează
Lângă cruce… la mormânt…
