Versuri: Dorin Dumitriu
În satu-n care m-am născut
Cântă a dor şi jale cucul,
Plânge şi mama care m-a crescut
Şi plânge tresărind pământul!
Îmbătrânit şi fără vlagă
Mai sună cloptul în şoaptă,
Parcă voind o lume să întoarcă
Din rătătaciri, spre calea dreaptă!
Plânge pădurea şi izvorul
Şi cerul de sub nori mai plânge,
Un pui de cuc, îşi plânge frațiorul
Căzut din cuib, şi-ar vrea să îl ridice…
Dar nimeni nu îl ia în seamă
Şi oameni şi păsări parcă-s surzi,
Acolo, în cuibul de pe creangă
Nimeni nu-i vede ochii trişti şi uzi!
Printre atâtea bocete şi jale
Acolo-n satu-n care m-am născut,
Azi, este doar o pură întâmplare
Să mai ridici de jos pe cel ce a căzut…
Cui îi mai pasă de un pui de cuc
Ce va muri că n-a-nvățat să zboare?
Că au uitat cu toți că fiecare prunc
Dacă nu-l sprijini, nu merge în picioare!
Nu-i ăsta satu-n care m-am născut
Mă simt străin şi de purtarea lor,
Şi astăzi, fiind un pui de cuc ce a căzut
Ție mă rog – DOAMNE ÎNVAȚĂ-MĂ SĂ ZBOR!
