În sătucul de pe vale, liniştea-i apăsătoare. Azi, degeaba vii, copile!

0
172
Foto: Emanuel Tanjala

În sătucul de pe vale,
Liniştea-i apăsătoare
Nu se-aude nici un câine,
Fiincă soarele dogoare.

Vântul nu se mai dezmiardă
Nu mai mişcă nici un ram,
Doar albinele aleargă
Culeg miere pentru neam.

Gâze, fluturi, buburuze,
Toate s-au ascuns de soare.
Dorm sub tufele de iarbă,
Că e bine… şi-e răcoare.

Dar cine-i prin colbul străzii
Cine urcă lin cărarea,
Se opreşte şi se-ntoarce
Cu ochii străbate zarea.

Urcă-ncet pe cărăruie,
Rupe prune verzi din ram,
S-a întors acasă fiul
Căci duminică e hram.

Lumea nu-l mai recunoaşte…
M-am schimbat aşa de mult,
De când am plecat de acasă
Cât oare să fi trecut?…

Cunosc valea, cunosc satul,
Doar nu m-am schimbat defel
Chiar dac-am plecat din tine
Când eram mai mititel.

-Bună ziua, moş Costache
Îţi sărut mâna mătuşă,
M-am întors azi sânt acasă,
Stau pe prispă, lângă uşă.

De ce e-ncuiată uşa
Şi de ce are lacată,
Tata, oare, nu-i acasă
Mama…unde e plecată?

-Te –ai întors târziu, copile,
A trecut mult timp de-atunci.
Toţi ai tăi au urcat dealul
Dorm acolo, printre cruci.

Te- aşteptau cuminţi la poartă
Să le vii în ajutor,
Dar n-au mai avut putere
Şi–au plecat cu mare dor.

Azi degeaba vii, copile,
Şi degeaba plângi pe prispă,
Dacă-ţi uiţi satul şi neamul
Lumea devine mai tristă.

Versuri: Mariana Adascalitei

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici