Versuri: Nicanor Casandruc
Într-un colț uitat de lume,
E-o căsuță cu cerdac…
Soarele răsare, apune,
Ca într-un sfârșit de veac.
Amintirile-s cuminți:
Stau ca vinul, la păstrare.
Dar în inimă, fierbinți,
Cum ai pune-n rană sare.
Arde focul dorului,
Cu o flacără de iască.
Iar în vraja dorului,
Amintirile se cască.
Visele-s mereu la casa
Unde mama ne-a crescut,
Zace-n întuneric masa
La care am petrecut.
Plânge-n hohote ograda
Unde ne-am jucat cândva,
Și pridvorul, și livada,
Stau în minte ca o stea.
Depărtarea pare-aproape
Când adesea te gândești,
Și găsești, ascuns în șoapte,
Mirul casei părintești.
Aș zbura fără-încetare
Prin furtună și prin ploi,
Ca să pot privi în zare
La imașul cu trifoi.
Unde alergam cu tata
După fluturi colorați…
Doamne, ce-aș întoarce soarta
Să fim iar nevinovați!
Din păcate, nu se poate:
Timpul zace în trecut!
Undeva, colo departe,
Unde noi am început.
Rămânem cu nostalgia
A tot ce a a fost cândva…
Acolo, în România,
A rămas inima mea!
