Iubite fiu, mă chinuie un gând în prag de sărbătoare

0
282
Fotograf necunoscut

Versuri: Claudiu Văduva

Iubite fiu, mă chinuie un gând în prag de sărbătoare
Și-aș vrea să știu, măicuță, că totul este bine!
Aici, îmbătrânim… și bătrânețea doare,
Dar cel mai tare, mamă, mă doare-un dor de tine.

Ți-am mai trimis o carte acum vreo două luni,
Dar n-am primit răspuns… deși l-am așteptat.
Tăticul tău îmi spune că ești în alte lumi
Și nu ai timp să-mi scrii, așa cum te-am rugat.

Vecinul Niculae mi-a spus să-ți zic de bine
Și c-o să te-aștepte… povestea să-ți asculte,
Să bea în cinstea ta o oală de răchie
Și să pună, mamă, o masă mare-n curte.

Am strâns pe timpul verii bucate pentru tine
Să simți ce-nseamnă gustul mâncării de acasă,
De ai să vii, măicuță, am să-ți mai coc și-o pâine
În cuptorul vechi ce-l am lângă terasă.

Se-aude prin vecini că-i grea străinătatea
Și că munciți din greu pe-un amărât de ban,
Se zice că acolo nu prea contează cartea
Și anii tăi de școală i-ai cam făcut în van.

Le-am zis că tu ești bine și că le ai pe toate
Mai mult decât ai vrut și câte ai dorit,
Îmi răspundeau râzând, dând mereu din coate.
Pesemne că știau că iarăși i-am mințit.

De maine intr-o lună sărbătorim Crăciunul
Și am să-ti pun crenguțe de brad pe la fereastră,
Tu să întrebi la muncă, că poate-o vrea străinul
Măcar de sărbători să mi te lase acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici