Izvorul părintesc

0
158
Fotograf: Vlad Dumitrescu

Autor: Elena Căruntu

Să bei din palma unei mame, izvorul dragostei mereu
Să calci ușor pe urma-i Sfântă, căci vede-n ceruri, Dumnezeu,
De nu măsori cu vadra minții, potoapele atâtor lacrimi
Și nu cunoști în profunzime, cum plânge sufletu-i de patimi.

E-n fiecare fir de iarbă, descântecul Dumnezeiesc,
Și-n orice mădular din tine, un gram din osul părintesc
Ce grijă și căldură poartă, cât mai respiră pe pământ,
Că nu-i dojană sau tristețe, în gestul mamei, sau cuvânt.

Din truda ei, a-mpărțit nouă și n-avea preget niciodată,
De multe ori, sta în picioare și se culca și nemâncată
Din mâna ei, am gustat pâinea și lapte dulce și un caș,
Oricât-ai fi crescut apoi, în ochii ei ești copilaș.

Și din fărâma ei îți pune și pentru tine bucățele,
Te-ar apăra dac-ar putea de vrajba lumii și de rele
Că nu-i în curte buruiană pe care mama n-o atinge,
Ea, suferă și-apoi zâmbește, însă iubirea nu se stinge.

Cel mai frumos și tainic loc, e-acolo unde mama-ți știe
Întâiul pas făcut timid și urma din copilărie
Cea mai curată odăiță, e cea în care mama-și culcă
Oricare grijă, orice gând și rugăciunea care urcă.

Spre cerul ce-a văzut privirea, ce aștepta lângă portiță,
Să se întoarcă de la joacă, vreun nepoțel de pe uliță
Și numai mamă să nu fi, că mama, toate le trăiește,
Dar niciodată n-a uitat ca să iubească părintește!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook