La ce te gândeşti, bunicã?

0
132
Foto: Vlad Dumitrescu

Mi-amintesc, copilãria
Cu ierni grele…Prin troian,
Ne duceam toţi la bunica,
La ea bine ne simţeam.

Ne-aşeza, pe lângã sobã,
Lua caierul, lânos,
Şi aşa, cu dulce vorbã,
Se punea, buna pe tors.

Şi torcea…torcea, bunica,
Din fuiorul alb de lânã,
Lângã ea, torcea pisica,
Pe cuptorul cald de humã.

Şi torcea…biata bunicã,
Torcea lânã, cu un fus,
Iar când se termina, firul,
Rãmânea cu gândul dus…

„La ce te gândeşti, bunicã?”
O-ntrebam noi, curioşi.
Ea râdea, cu faţa-i micã:
„La…poveşti, cu Feţi-Frumoşi…”

„Ce poveşti, bunicã, spune?”
Sãream noi, în jurul ei…
„Hei…poveşti cu feţi şi zâne,
Cu balauri, şi cu zmei…”

Ne-aşezam pe lângã dânsa,
Toţi priveam la ea, în sus…
Iarã ea-ncepea povestea,
Rãsucind mereu din fus.

„Într-o vreme-ndepãrtatã…
Hãt…cã nu putem gândi!
Împãratu-avea o fatã…”
Şi din tors ea se opri.

Puse fusu-ncet, deoparte,
Şi se aplecã, uşor…
Câte-o mângâiere-mparte,
Fiecãrui cãpuşor…

„Ce spuneam?…A, da…cã fata,
Era mândrã, ca o zânã!”…
Şi torcea…torcea bunica…
Şi-ncepea din nou, sã spunã.

Noi, aproape de bunica,
Numai ochi şi-urechi eram,
Şi-mpreunã cu pisica,
Toţi torceam…torceam…torceam…

Versuri: Stefania Vasile
Foto: Vlad Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici