Lasam parintii-n poarta cu-ntristarea si lacrimi ce pana pe piept le-ajung

0
82
Fotograf necunoscut

Versuri: Lili Șipoteanu

Lasam parintii-n poarta cu-ntristarea
Si lacrimi ce pana pe piept le-ajung,
Luam drept calauza, departarea
Si frate bun suntem cu drumul lung.

Ne ducem unde auzim din spuse
C-ar fi mai bine pentru-n trai mai bun,
Dar mii de greutati in cale-s puse,
Iar unele simtim cum ne rapun.

Lasam copiii-n leaganele vietii
In grija celor care ne-au crescut,
Nici nu mai stim de anii tineretii
Si ne trezim ca multe n-am facut.

Cand ne-odihnim din greaua pribegie
Pe-un colt de timp, cerniti de primaveri,
Copiii ni-s straini, si-a lor pruncie
Noi n-o mai stim, sau… parca a fost ieri?

Nu stim ce-i primul pas tinut de mana,
Caci l-au facut cu mama de-mprumut,
Sau poate chiar cu muma cea batrana,
Dar ea s-a dus, tarana e demult!

Azi am venit si nu mai plec departe,
In poarta parinteasca ma opresc,
Dar asteptarile imi sunt desarte,
Unde esti maica de nu te mai zaresc?

Unde esti tata, ti-am spus ca m-oi intoarce,
Cand lacrima in soare-ti stralucea,
Dar supararile nu v-au dat pace,
Te-ai dus taicuta cu tot cu maica mea!

„Copile drag, sa nu te fure plansul,
In poarta-n locul tatei am ramas,
Te-am asteptat pan’ m-a chemat la dansul
Si te-am iubit si-n cel din urma ceas!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici