M-aș întoarce chiar și mâine la căsuța părintească

0
256
Foto: Andrei Marghescu

Versuri: Angelica Grosu

M-aș întoarce chiar și mâine la căsuța părintească,
Însă din păcate, Doamne, n-are cin’ să mă primească!
Lucrurile neatinse… doar de noapte-s numărate,
Toate planurile-s ninse… Nimic nu mai este, frate!

A-nceput să se dărâme prispa ce ne-a așteptat…
Nimic nu ne mai rămâne, din ce ei, au așezat!
Doar o umbră… (ce din ramă, uneori a tresărit)
Și privirea mamei care, mereu bine ne-a dorit.

M-aș întoarce-acolo unde, mi-a rămas copilaria…
De le caut… nu-s niciunde, leaganul și bucuria;
Timpul le-a adjudecat… Dorul, nu mă părăsește…
Prafu-n loc, s-a așezat… și cu ură mă privește.

În rest… totul e o dramă… Nu mai văd nicio lumină!
Doar un pui de corcoduș mai lucrează în grădină…
Nu a mai cresut deloc, (neavând cine să-l vadă)
Poate să sfârșească-n foc! Iarna, nu o să-l mai creadă.

– Frate, soră… ce-ai de gând? (când spui că o să te-ntorci)
Aș vrea, ca să vii curând! De ce așa rar, mai treci?
Ai utat de pragul care, cândva ți-a fost bucurie…
Poate-așa-i la fiecare… cel plecat, uită să vie!

M-aș întoarce-n satul meu, dar nimeni nu mă așteaptă…
Și din ce în ce,-i mai greu… chiar de vremea se îndreaptă;
Candela iubirii noastre, din urmă parcă… s-a stins.
(Dorința de-a fi-mpreună, de mult nu s-a mai aprins)

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici