M-au fascinat bătrânii întotdeauna

0
165
Foto: Vlad Dumitrescu

M-au fascinat bătrânii întotdeauna,
Dar, ce ştiiam copilă, uneori
Când mă opreau pe uliţă anume
Să îi ajut, sau, să le citesc scrisori!

Aveau pe prispă, de înainte puse
Lângă scrisoare, două-trei bomboane
Sau nuci, sau prune… dacă era vară,
Sau, toamna mere dulci sau alte poame!

Şi cât citeam eu din scrisoare rânduri,
Bătrâna şi bătrânul stăteau sfinţi
Şi parcă chiar uitau cu tot de dânşii,
Doar pe obraji curgeau lacrimi fierbinţi.

Mă încurcam… şi uneori din grabă, scăpam
Poate-un cuvânt neînţeles de ei
Şi, iar o reluam şi iarăşi plânsul
Îi podidea pe bieţii bătrânei.

Acum, când trec pe uliţa pustie,
Nici bătrânei nici case nu mai sunt,
Mă podideşte lacrima pe mine…
Şi merg, şi eu, cu ochii în pământ!

Aş scrie azi scrisori nenumărate…
Făr de răsplată ca pe-un lucru sfânt,
Dar uni” să le trimit… pe ce adresă,
Şi tac… şi pun o floare pe mormânt!

Versuri: Mariana Adascalitei

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici