Mama Lina

Fotograf: Cătălina Bolohan

Autor: Ștefania Vasile

O bătrână stă în poartă și se uită lung pe drum…
Are ochii plini de lacrimi, sufletul e făcut scrum!
Doar ce au plecat copiii… și cu ce drag i-a primit!
Dar nu îi mai recunoaște… banul i-a schimonosit!
I-a crescut, i-a dat la școală să învețe meserie,
Le-a făcut și nunți și case, numai bine să le fie!
Acum a rămas vădană moșul ei s-a prăpădit
Și din tot ce-a strâns o viață de azi pe mâine-a trăit.
N-a cerut un cap de ață chiar de multe-i trebuiau
Și-ncerca să îi ajute pe copii când se plângeau.
Se gândea cu drag bătrâna că acum copii-s bine…
„De acum s-a întors roata, mă sprijină ei pe mine!
Nu mai pot să fac prea multe că am oasele bătrâne
Și dacă o fi nevoie, mi-or da ei un colț de pâine!
Îmi vor ține bătrînețea, că eu cu pensia mea
Abia de-mi cumpăr o pâine… cum să mă pot descurca?!”

Ghiță era cel mai mare dintre cei patru feciori
Rotofei să-l dai de-a dura… cu roșeață-n obrăjori!
Avea bun serviciu Ghiță, era mare Inginer
Iar în timpul liber dânsul se lipea de frigider.
Îndesa într-o neștire în imensul burdihan
Tot ce era de mâncare de la brânză la copan.
Era vesel când mașina abia mai putea pleca
Cu tot ce o încărcase de la biata maică-sa!
Nu-l interesa de alții… numai el s-o ducă bine!
Și de fiecare dată se-ndopa fără rușine.

După el, Ion la rându-i și el foarte bine pus
Doctor la un spital mare… era domn din cei de sus!
Ca toți doctorii și dânsul un defect mare avea:
Fără să primească daruri nici un deget nu mișca!
Era înalt și zvelt ca plopul și-ochii în cap îi străluceau
Când la streașină slănina atarnată o vedeau.
Îi creștea și lui mândria când pleca cu sacul plin
De la biata lui măicuță ce-mpărțea al ei puțin.

Iliuță, om cu școală ca și ceilalți frați ai lui
Era omul ce conduce Ministerul Mediului.
Avea vile, conturi grase și mașini… și mult pământ
Dar când trecea pe la mama nu avea discernământ!
Era-n stare să apuce tot ce mișcă prin ogradă,
Vinul, țuica și slănina… din copaci ultima roadă!
Flutura un semn cu mâna și bătrâna înțelegea
Că moțatele din curte trebuia să i le dea!
În acest fel spunea dânsul „mediul rămânea curat”
Iară el avea o vreme de băut și de mâncat.

Iar al patrulea… mezinul… chiar avea și el de toate
Că pentru a da sentințe a-nvățat și zi și noapte!
Ca Jurat avea dreptatea tot mereu de partea lui
Împărțind numai acelor ce dau partea leului.
Mișu când trecea pe-acasă toți frații îi aduna
Iară mama bucuroasă masă mare le punea!
Era mereu în picioare și cu dragoste-i privea,
Dacă ei au mâncat bine, ea sătulă se simțea!
Dar durerea ei începe când feciorii vor să plece…
Fiecare bagă-n geantă de gândești că pentru zece!
Au luat ultima fărâmă din puținul ce-l avea…
Dar la ce va face mama, niciunul nu se gândea!
I-au luat slănina din tindă… brânza, ouăle, făina…
Carnea ce-o avea la sare… și cocoșul… și găina…
Iar din pivniță nici praful n-a rămas c-au luat tot!
Vinul negru și zacusca… gem de prune și compot.
Niște cuverturi de lână ce-o încălzeau pe vreme rea
Pernele cu puf de gâscă… tot ce se putea lua!
Biata mamă rezemată de un stâlp în bătătură
Își plângea în pumni durerea că-i iau pâinea de la gură.
Se gândea cu ce greșit-a atunci când i-a educat
De-s ca lupii când în haită au plecat după vânat?!
Că din patru fii cu carte și cu munca lor bănoasă
Nici unul nu are-n suflet și cei șapte ani de-acasă!
I-au pierdut când din trufie au primit un rang de soi
Și-au uitat de maniere, astăzi au valori mai noi.
I-a cocoloșit acasă și de bine i-a învățat
Dar când au plecat în lume banul, mintea le-a luat!
Cu sacoșile-ncărcate toți grăbeau să plece iute
Dând o ultimă ocheadă și prin casă și prin curte.
După ce îndeasă totul și sunt gata de plecare
Mama cu ochii în lacrimi le mai pune o-ntrebare:
Dragii mamei voi uitară-ți lucrul cel mai prețios
Că de mi-l lăsați știți bine… nu-mi mai este de folos!
Văd că ați luat cam totul… sufletul nu mi-l luați?!
Că vi-l pun degrabă-n geantă… dar puteți să îl cărați?!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook