Mi-e dor de sat, de satul ce se stinge, îl părăsesc pe rând toți oamenii frumoși

0
182
Foto: Elena Simona Craciun

Mi-e dor de sat, de satul ce se stinge,
Îl părăsesc pe rând toți oamenii frumoși,
La fiecare poartă o biată mamă-și plânge
Copii plecați în țări străine, neîntorși.

Mi-e dor și de ogorul negru aburind,
De pâinea mamei coaptă-n vatră,
Mi-e dor ,atât de dor să mai colind
Pe drumul vechi ,să calc pe fiecare piatră.

Mi-e dor și dorul asta doare tare,
Mi-e dor de bunii ce plecau la coasă,
Și sufăr mult că satul care astăzi moare
Nu mă mai face să mă simt acasă.

Și azi când primăvara-i rece și ploioasă,
Când cad în ploi petale albe de salcâm,
Văd doar bătrâni cu o privire-ndurerata
Ce se grăbesc spășiți spre un tăcut tărâm.

Se duc ca floarea de salcâm în vânt
De parcă nici n-au fost pe-această lume,
Și-n alte țări ,copiii lor plângând
Nu pot nicicum o lumânare a le pune.

Mi-e dor de sat, și dorul ăsta doare,
Privesc în jurul meu și mă cutremur,
Voi nu vedeți că satul nostru moare,
Că plâng bătrânii și salcâmii singuri ?

Versuri: Dorin Dumitriu
Foto: Elena Simona Craciun

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici