Ne lăsăm părinții-n poartă, credem că-s nemuritori

0
48
Foto: Adrian Petrisor

Ne lăsăm părinții-n poartă,
Credem că-s nemuritori,
Și sperăm că ei ne-așteaptă
Până-n infinit în zori,

Ne luăm avânt în lume
Înapoi nu mai privim,
Iar părinții devin nume
Ce cam rar le mai rostim.

Invocăm mii de motive
Și-i sunăm mai rar, mai greu,
Mama când nu ne aude
Știe numai Dumnezeu

Câte rugi la cer înalță,
Câte lacrimi ochii-i ard,
Tata nu se dă pe față,
Dar și-n sufletu-i e iad.

Mai discută c-o vecină
Sau cu un vecin ce are
Un copil cu multă milă
Chiar de-i dus în depărtare,

Mai împărtășesc din multe
Câte-au fost și au trăit,
Puiul li-e mai sus de-un munte
‘n sufletul lor chinuit

De atâta așteptare
Poate-n prag îl vor vedea
Într-o zi cu mult, mult soare,
Poate Domnul s-o-ndura

Și i-l va aduce-n poartă
Și în brațe, cu-al lui glas,
,,Mamă, rogu-te, mă iartă!
Tată, iartă-mă, dar azi

Am venit să fim alături,
Nu știu până când și cum
Să v-ascult iar cele sfaturi
Până ce-oi pleca la drum.”

Ne lăsăm părinții-n poartă,
Lăcrimăm când nu-i găsim,
Ști-vom oare cât ne-așteaptă
Când noi spunem că-i iubim?

Dacă-i da cum vorba spune
Nu uitați de al lor prag
Sau de-o vorbă să le-aline
Dorul lor de-al vostru drag!

Nu-i uitați cât sunt în viață,
Mai târziu e vorbă-n vânt
Mângâiați-le-a lor față
Cât mai sunt pe-acest pământ!

Versuri: Lili Șipoteanu
Foto: Adrian Petrisor

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici