Ne mai aștept-acasă un tată-mbătrânit, ce prinsa-l dorul astăzi și trist și obosit

0
108
Foto: Stefan Bela

Ne mai aștept-acasă un tată-mbătrânit
Ce prinsa-l dorul astăzi și trist și obosit,
Pe-aceeași prispă veche, același colț din lut,
Parcă ar sta de veghe… atât de trist și mut…

Și parcă-ar spune jalnic: Veniți! Veniți la tata!
Să vă mai strâng în brațe, să vă mai văd odată…
În ochi nu are lacrimi, dar plânsă i-i privirea,
Și spune-atât de multe pe fața lui zbârcirea…

Fără puteri în palme și cu un junghi în spate,
Cu părul alb ca varul și în singurătate…
Un câine în ogradă, și câteva găini
Sunt singurii lui oaspeți, prieteni și vecini…

Nenorocit de-al vremii necontenit necaz
Ce-l lasă azi în urmă și nu-i mai dă răgaz…
El numără cu brațul în larg sau în văzduh,
Câte o cioară neagră sau anii ce se duc….

Și-și șterge fruntea albă de urme de sudoare
De-al vremii chinuri grele și poate și de soare,
Cu pânza unei haine la fel de obosită,
Și roasă pe la margini, și albă și boțită…

Și tații ne iubesc… si tații ne așteptă…
Și suferă sărmanii, și plâng câte odată…
Dar nu au glasul mamei să-ngăduie să spună,
Ei tac cu ele-n suflet… ei tac și le adună…

Și ne așteaptă-n prag la fel de mult ca mama,
Și-i macină la fel: și grijile și teama,
Și dorurile toate în inimă ascunse
Pe prispa casei unde cu toate se născuse…

Versuri: Elena Mirza
Foto: Stefan Bela

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici