Ne vom întoarce mamă-n satul nostru, că ai vărsat prea multe lacrimi în batistă

0
45
Foto: Vlad Dumitrescu - Versuri: Dorin Dumitriu

Acum, când știu că-ți este greu
Și viața ta e plină de nevoi,
Mă rog măicuța mea la Dumnezeu
Să mai trăiești până ne-ntoarcem noi.

În fiecare zi cu grijă și cu teamă
Privești tăcută-n depărtări,
Și-ți curg pe față lacrimi, mamă
Că noi ne-am rătăcit în cele patru zări.

Și te trezești mult prea devreme
De parcă somnul l-ai uitat,
Nu are mamă cine-ți tăia lemne
Și ai lăsat pământul nostru nearat.

Nici noi măicuță nu o ducem bine
Că sărăcia ne-a gonit aici,
Am vrea să fim acolo lângă tine
În casa unde am crescut de mici.

Dar poate într-o zi ne-om face rostul
Și te-om găsi pe-aceiași prispă,
Ne vom întoarce mamă-n satul nostru
Că ai vărsat prea multe lacrimi în batistă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici