Nici la casa părintească, nimeni nu mă mai așteaptă

0
242
Foto: Vlad Dumitrescu

După ani și ani de zile,
Mă întorc din nou la tine,
Satule,dorul mă stinge!
Când te văd îmi vine-a plânge!

Parcă totul s-a schimbat:
Drumu-i mai întortocheat.
Și de când nu am mai fost…
Nimic nu mai recunosc.

Nici la casa părintească
Nimeni nu mă mai așteaptă.
Am gasit-o dărâmată!
Nu e cum era odată!

Poarta ruptă stă să cadă,
Gardul rămas de ocară,
Curtea plină de lăstari,
Mărăcini ,spini și tufari.

Abia îmi croiesc un drum
Pân* la casă să ajung.
Dar în locul casei sunt…
Doar mormane de pământ.

Cad acolo jos și plâng!
Lacrimă grea ca de plumb
Se revarsă și jelește
Casa care nu mai este.

Mă ridic cu greu și chin…
Merg să-ntreb pe un vecin:
Ce oare s-a întâmplat
De casa s-a dărâmat?

Nu era vecinul meu:
Rămăsese fiul său.
Casa lor era gătită,
Veselă și îngrijită.

Și mi-a spus ca-i mei părinți,
S-au dus amândoi la sfinți,
Rudele toate au plecat
Și casa s-a dărâmat.

Uite-așa străinătatea
E mai urâtă ca moartea!
Ce mi-a fost drag am pierdut,
Tot s-a transformat în lut!

Versuri: Nicanor Casandruc
Foto: Vlad Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici