Niște bătrâni

Fotograf: Mihai Grigorescu

Cum să nu vină oare peste noi
Necaz și molimă – „divină comedie”,
Când ne-am semnat sentința spre infern,
Spunând că bătrânețea-i – maladie?

Și-n timp ce-nnebuniți de disperări,
Tot stăruim în rugăciuni, să fie bine,
Bătrânii îi uităm și-i renegăm,
Iar ei în liniște ne-așteaptă și… coc pâine…

Cât de puțin ne-a trebuit ca să aflăm
Noi înșine din ce suntem făcuți…
Că-i e rușine soarelui de noi
Și ne-a închis în case, reținuți…

O mamă și un tată, un bunic,
O bunicuță în cămară sau ogradă,
Trăiesc pe vechi și nu ne cer nimic –
Ei pentru noi se-nclină și se roagă…

Și-i ruga lor spre Domnul îndreptată –
Noi s-avem zile și să nu ne doară…
Ne-așteaptă înțelepții pe o vatră,
Iar noi suntem cu inima de fiară…

Dar ei au fost „mai tineri decât noi”
Și mai curați la suflet, că, se vede…
Și poate-om exista „după război”
Din mila lor, din lacrima de veghe…

Ce mult va trebui să ne rugăm
La dorul cel de casă și de țară,
Să ne deschidă porțile din nou,
Când am făcut iubirea de ocară…

Căci bătrânețea-i privilegiu și e dar
Și poate-o vom gusta, având noroc…
De nu ne vor stârpi aceleași legi
Făcute tot de noi… s-avem soroc…

Și dacă, totuși, vom îmbătrâni,
Iar Dumnezeu s-a supăra pe noi, păgâni
Și-a spune că nu are-n ceruri loc,
Pentru că, am ajuns… „niște bătrâni”…?

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook