Versuri: Silvia Risnoveanu
Nu fi pe mine, mamă, supărată
că toamna ta în brațe n-o mai strâng,
Nu te uita în ochii mei…nu plâng
că vara-mi pleacă-așa îngândurată.
Sunt lacrimile toamnei mele, mamă,
pe frunzele ce cad de ani la rând
îngălbenite și, din când în când,
eu le mai șterg c-un colț de la năframă.
Știu că ninsoarea iernii o să doară,
o să pălească verdele din păr…
Nu mă feri nici tu de adevăr,
că și tu știi că toamna o să-mi moară.
Obrajii își vor pierde strălucirea,
vor pârgui, pe amândoi, gutui
și-n ochii triști, castane amărui
vor înturna către zenit privirea.
Tu nu te întrista, nu-ți fie teamă,
că nu eu plâng… doar plouă din senin
din vița vieții pământescul vin,
ce-și cată drumul către tine, mamă.
