Nu mă mai țin picioarele, măi, tată, de cât te-am așteptat în poartă stând

0
564
Foto: Sorin Onisor

Nu mă mai țin picioarele, măi, tată,
De cât te-am așteptat în poartă stând,
Demult nu mai sunt cel de altădată,
Dar eu te-aștept până-oi intra-n pământ.

M-oi rezema de stâlpul porții noastre,
E tot acela unde tu stăteai
Și mă priveai venind din zări albastre
Și-orbit de lacrimi mă îmbrățișai.

Acum s-au stins și zările cu tine,
Iar stâlpul porții, azi, e scorojit,
Dar tot mai ține mâinile bătrâne,
Mâinile-acelea care te-au crescut.

Vederea mi-i slăbită și îmi pare
Că orice umbră e doar umbra ta…
De vină e doar marea depărtare,
Dac-oi muri și nu te-oi mai vedea.

Nu mă mai țin picioarele, copile,
Ca să te-aștept,azi mă așez cum pot,
Nu voi privi spre nicio amăgire
Ci doar pe calea de unde te aștept.

Și dac-o fi ca anii, bată-i vina,
Că tare-s mulți și parcă-s tot mai grei,
Să mă oprească a vedea lumina
Eu veșnic te-oi vedea în ochii mei!

Nu mă mai țin picioarele, copile,
Dar eu te-aștept, tare mi-e dor de tine!

Versuri: Lili Șipoteanu
Foto: Sorin Onisor

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici