Nu-nchide uşa, mamă, să pot să vin acasă

0
174
Foto: Vlad Dumitrescu

Nu-nchide uşa, mamă, să pot să vin acasă,
Drumeţ pribeag prin lume şi printre amintiri,
Mai este o speranţă, e ultima rămasă,
Cea mai iubită vorbă şi prima-ntre rostiri.

La fel ca şi mulţi alţii, eu sunt risipitorul,
Mereu nemulţumitul mânat de întrebări
Şi veşnic însetatul ce tulbură izvorul
Pe care îl tot cureţi cu propriile-ţi răbdări.

Când numeri anii, mamă, să-i numeri cu fereală,
Să nu le dai crezare la toate câte spun,
Chiar dacă timpul trece prin mine cu răceală,
Copilul tău ştii sigur că este cel mai bun.

E ger pe tot pământul şi-mi trebuie căldură
Am s-o găsesc la tine, ca de atâtea ori,
Numai o mamă ştie cum stă şi cât îndură
În viforele vieţii, plăpândă sub ninsori.

Mai pune-mi de mâncare, frumos, pe o năframă.
N-o să mă uit de-i multă, n-am să aleg ce-mi dai,
Am înţeles prea bine: cât am cui spune „mamă”
Mi se deschide uşa spre un crâmpei de rai.

Versuri: Casian Balabasciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici