Nu vă grăbiți să-nchideți poarta, mai vreau o clipă să privesc

0
99
Foto: Dan Tautan

Versuri: Elena Căruntu

Nu vă grăbiți să-nchideți poarta, mai vreau o clipă să privesc,
De dincolo de câmpul vieții, în ochi iubirii să-i citesc
C-am scris mereu, mereu pe grabă și-am pierdut șirul întâmplării,
De sunt pe gânduri, visătoare, e mâna întinsă amânării.

Voi dragilor, ce-aveți viața, pe la începuturi, n-o gustați!
Că n-au răbdare zilele și-apoi zadarnic numărați
Aud în tâmple o bătaie, ce stăruie și zăpăcește,
Mai știu ce-nseamnă știu ce vrea, dar vremea azi le hotărăște.

Prea dezbrăcate amintiri, ce goale nopțile sosesc,
De-atâtea câte am prin minte, abia, abia mai ațipesc
Și vin grămezi de vise frânte și cad sub pleoape picurei,
Ce faceți oameni buni cu banii și cât veți cumpăra cu ei?

Mi-aș îmbrăca trupul în zdrențe și masa mea fie-mi săracă,
Doar inima și sufletul, pe voie toate să le facă
Ce-mi folosesc lăzile pline și vrafuri, vrafuri de veșminte,
De-n mine plânge despărțirea și lacrima curge fierbinte.

Și pot să mă lipsesc de toate, numai de oameni, eu nu pot,
Din orice abis mă aruncați, mai vreau un sunet să mai scot
Să glăsuiesc ce-am învățat, să râd la dimineți, la soare,
Doar astea dragilor, doar ele, rămân în veci nemuritoare.

Și ziduri, case și palate, mai schimb-apoi proprietarii,
Și lemnul dăltuit cu grijă, îl roade liniștea și carii
Nu, nu-mi închideți poarta vieții, mai așa vreo trei suspine,
Să știe cerul ce mai fac, aici pe-a gândului ruine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici