Versuri: Dorina Omota
Prințesa morții… te provoc!…
Ştii?… Te urăsc ca niciodată!
Mi-ai adus lacrima de foc,
Luându-mi ființa adorată.
Trecut-au mulți ani de atunci,
De când ai dus-o sus la stele,
Pe mama, și de grele stânci,
Zdrobite-s gândurile mele…
Iar ochii-mi sunt atât de grei
Și-mi este dor și-mi este teamă,
Să nu pierd amintirea ei
Sau să nu uit cuvântul ‘Mamă’.
Pe cerul fără nicio stea
E poarta vieții încuiată,
Și glasul tău măicuța mea
N-am cum să-l mai aud vreodată.
E noapte… orele-s târzii,
Dar încă sper la o minune,
Şi-n bezna clipelor pustii,
Rostesc încet o rugăciune…
Vă mulțumesc cu reverență oameni minunați!