O bunică și-o copilă

1
1440
Foto: Andrea Diefenbach

Versuri: Eliana Popa

Într-un colț uitat de lume… lângă podul dinspre moară
O bătrână și-o copila își duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiașe… greu se descurca bunica
Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica!

Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit!
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba… că nimic nu se leagă la sărac!

A pornit plângând bătrână la un doctor la oraș
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caș!
Însă doctorul ii spune: „- N-am cum să te-ajut bunica,
Până nu-ti aduci la mine, mai în grabă nepoțica!”

Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetița ei bolnava la un vraci așa departe…
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa
O biserică frumoasa… pe o strada… undeva!

A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane
Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă:

„- Dragă, Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme… e slăbită și firavă
Dacă poți Tu să o vindeci, mergi acuma… iute… iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte!

Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă
Are găuri în șindrilă… e micuță și săracă…
Caută sub preșul roșu și i-a cheia de la ușă
Mergi, Te rog, să-mi vindeci fata! Fata mea ca o păpușă!

Să nu uiți! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc
Ca sa pot deschide ușa când o fi să mă întorc!
Gata, Ți-ai notat adresa?… iaca… plec și eu la drum,
Mulțumesc, Mărite Doamne… mulțumesc încă de-acum!”

O priveau râzând mărețe „cuvioasele” femei
Zice una mai țâfnoasă: „- Vai și-amar de ruga ei!”
Dar bătrâna-si ia desaga și pornește către casă
Cu nădejde mare-n Domnul… nu le-aude sau nu-i pasă!

Și minune! Când ajunge si deschide grabnic ușa,
Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpusa
„- Cum? Te-ai ridicat, micuțo? Vino iute la bunica!”
Și degrab’ îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica!

„- A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Si sub pletele-nstelate… precum crinul fruntea Lui!
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui!

Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară!
M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră
Si ai cheia așezată chiar sub preș, lângă fereastră.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici