O casă sfântă

0
58
Fotograf: Mihai Grigorescu

Autor: Nicanor Casandruc

Îmi amintesc cu nostalgie și acum,
De-o poartă, scârțâind, și de cireșul de la drum,
De-acea căsuță, cu-o singură fereastră,
Pe care-o am în gând ca fiind cea mai frumoasă.

Și-n jurul ei, erau numai copaci,
Cerdacul, sprijinit de trei martaci,
Câțiva butuci de vie, din care tata făcea vin,
Din streașină-atârna un leagăn de copil.

Acolo am crescut și eu și frații mei,
Și mama ne-adormea cu cântecele ei.
Primele lucruri pe care le-am văzut,
Au fost zâmbetul ei și prispa cea de lut.

O amintire ce-a rămas neștersă
Mă arde-n suflet dorul de-acea casă
De aș zbura, aș merge-n fiecare zi,
Și mai frumos de-atât, ce oare poate fi?

În inimi toți avem o casă sfântă,
Frânturi de vise-n care mama cântă,
Ne aparțin și nu le vom uita vreodată.
Gândind la ele, viața-i mai înseninată.

Rămâi așa cum ești, un om adevărat,
Dacă nu uiți de unde ai plecat.
Doar amintirile acestea pot să spună…
Cât valorează casa cea de humă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici