Pâinea muncită

0
855
Foto: Ionel Onofras

Versuri: Teodora Dumitru

Te mai țin, bunico, minte,
Cum veneai cu sapa-n spate,
Cu hainele prăfuite,
De sudoare încărcate!

Alergam în fața ta,
Cât puteam, când te zăream,
Ca să te ajut cumva,
Luam sapa şi-o duceam!

Dup-o lungă zi de vară,
Ți-era trupul ostenit,
Te-asezai pe prispă- afară,
Să te odihnești un pic!

Ma-nvârteam pe langa tine
Şi săream într-un picior,
Nu înțelegeam prea bine,
Cât trudeai tu pe ogor!

Îți scoteai pâinea uscată,
Din sacoşa prăfuită,
Şi-mi spuneai… dragă nepoată,
Asta e pâine muncită!

E gustoasă, e mai bună,
Are gust de cozonac,
Mi-o dădea bunica-n mână,
Şi muşcam din ea, cu drag!

Cât stăteam pe lângă ea,
Scotea apă din fântână,
Hainele şi le spăla,
De sudoare si țărână!

Se schimba cu haine bune,
După ce trupu-şi spăla,
N-am cuvinte să pot spune,
Cum era bunica mea!

La lumina lămpii, mică,
Îmi părea ca o icoană,
Scumpa mea, dragă bunică,
Suflet bun de pus la rană!

Cum aş mai întoarce roata,
Ea, să-mi dea pâine muncită,
Când lasă din mână sapa,
Şi sacoşa prăfuită!

Eu să muşc cu bucurie,
Şi să sar într-un picior…
Scriu acum o poezie,
Pentru că mi-e tare dor!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici