Palmele vieții

0
290
Fotograf: Ilya Pitalyov

Autor: Elena Căruntu

Doar atât cât palmele, pot cuprinde-n rugăciune,
Doar atât iei omule, când te duci din astă lume
Și bat cuiele prin scânduri să nu-ți plece oasele,
Spune-atunci, din tot ce strângi cum mai tragi foloasele?

Când bat clopote și cheamă poate n-ai terminat treaba,
Și te-nchini doar la nevoie, când de greu tremură barba
Ai gustat dulcele vieții, grâul gliei, vin din vie,
Le-ai avut la îndemână, și-ai fi vrut o împărăție.

Și le lași pe-aici pe toate și-ți stau mâinile pe piept,
Spune-mi, sub pământ se știe cine-i prost ori mai deștept?
Cât poți ține fruntea sus, rar te-apleci să privești jos
La cel ce duce povară, ori are veșmântul ros.

Iată, ce departe merge sufletul la judecată,
Că niciunul dintre noi nu s-a mai întors vreodată
Și ce scurtă-i viața asta, cât-a împreuna durerea,
Cu-o silabă de iubire și ne-ntunecă tăcerea.

Doar cât buzele rostesc, numele celor rămași
Și se stinge orice urmă, parcă n-ar fi trecut pași
Oooo, ce calde anotimpuri, ni le petrecem sub soare,
Spune-mi omule, ai vrea lumea binevoitoare?

Să vezi unde întorci capul, numai zâmbet și blândețe,
Ochii, trupul și frumosul, într-un vis de tinerețe?
Daa, ce-aproape pare cerul, când ni-e sufletul cu pace,
Doamne, palmele-ar putea fericirii strai ar face!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook