Pășesc desculță-n iarbă… din pomi se cern petale

0
133
Foto: Stefan Bela

Versuri: Liliana Burac

Ecouri de demult

În nopți albe de gânduri, tivite cu cărări
Întinse, precum mreje, s-ademenească dorul,
Mă-ntorc în lumea aceea în care parcă ieri
Copilăriei mele îi savuram nectarul.

Căsuța cu verandă, rămasă-ntr-o poveste,
Cu flori lângă cărare și liliac la poartă,
E colțul meu de rai, iar peste timp îmi este
Refugiu sufletesc ce-n amintiri m-așteaptă.

Ograda părintească ce pare-acum pustie
A imprimat ecouri din pași care-au apus,
Pe prispa măcinată, crâmpeie de copilărie
Sfidează cu amintirea tot timpul ce s-a scurs.

Aud și-acum în vise portița de la drum,
În scârțâit prelung, cum se deschide larg
Și pași grăbiți de viața fugară de acum
Ce-abia dacă apucă s-ajungă până-n prag.

M-așteaptă răbdătoare odăile-ncuiate…
Icoane prăfuite… cu candelele stinse…
Și busuioc la grindă-n mănunchi cu flori uscate…
Scoarțe și țoale-n zestre… de vremuri neatinse…

Le mai alintă-n treacăt privirea-mi vinovată,
Trezită din visare, cu lacrima-ntre pleoape,
Și sufletul ce-aleargă de-atâtea ori la poartă
Să simtă mângâierea… din alte vremi… aproape.

Pășesc desculță-n iarbă… din pomi se cern petale…
O vatră scânteiază… miroase-a pâine coaptă…
Aud cum cântă mama… în zgomot de vatale…
O sapă răscolește țărâna cea mai sfântă…

Trec anii mei în fugă, dar dorul nu mai trece,
Ecouri de demult mă cheamă… ca-ntr-un joc…
Izvorul amintirii, cu lacrima lui rece,
Îmi lasă-n riduri urma regretelor de foc.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook