Pe cine pot, să mă mai sprijin – tată? Când sunt atât de singur pe pământ!

0
71
Foto: Vlad Dumitrescu - Versuri: Rodica Rădița Răpeanu

La masă auzit-am vestea crudă,
Că mâine poate vine un notar,
Ca să semnez cu mâna-mi tremurândă,
Vânzarea casei, prunul din hotar…

Din ochii goi simțeam curgând pe-o nară
O lacrimă… și-am tresărit în gând,
M-am ridicat și am ieșit afară
Și-așa bătrân am început să plâng…

Copiii, m-au privit ca pe-o legumă,
O umbră tristă pe aist pământ:
Pe cine să mă sprijin lume bună?
Așa lipsit de forța și cuvânt!

De mult, eu port aceeași pălărie,
Și aceeași haină ce s-a rupt în cot,
Doar inima-mi tresăltă,-n bucurie
Văzând cum se înalță un nepot!

Și nici că-mi pasă de a mea avere,
De dragul lor voiam ca Dumnezeu,
Să mă mai țin-o vreme în putere
Să-mi văd odraslele în jurul meu!

S-aud ades’cum mă mai strigă – Tată!
La stradă să mai ies din când în când,
Să îmi salut vecinii pe la poartă,
Că-mi trece rostul, voi muri-n curând…

Și-n spre eterna mea, călătorie,
Gătit… cu ortul agățat de mâini,
Voi păși trist spre marea-mpărăție,
Unde cu toții ne vom ști stăpâni!

Dar azi mă doare, sincer, a lor faptă,
Va trece vremea poate și-n curând
S-or tângui de greu’ le-o da roată,
Mă vor striga ș-acolo în mormânt:

– Pe cine pot, să mă mai sprijin – tată?
Când sunt atât de singur pe pământ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici