Pe-o prispă veche am copilărit

0
1000
Foto: Roxana Cimpoeru Ilie

Pe-o prispă veche am copilărit
Și-am desenat pereții cu cărbune…
Bunica mea tăcea și-i văruia
Iar eu pictam din nou cu vreun tăciune.

Băteam în ușă foarte apăsat,
Apoi mă ascundeam sub prispa mare.
Se prefăcea că, vai, s-a speriat
Și mă chema blajină la mâncare.

Zburdam prin troscot vara când ploua
Și adunam tot glodul în sandale…
Cu șalul ei cel vechi mă învelea
Și-n ochii ei era atâta soare!

Pe treptele din piatră uneori
Făceam concerte de veneau vecinii
Să vadă cine cântă pe-nserat,
De latră în mahală mai toți câinii…

Bunica, buna, nu se supăra
Când dispăreau bomboanele ascunse.
Ba mi se pare că anume le păstra
În văzul meu, ca să le pot ajunge…

Când seara după multe ștrengării
Mai născoceam și câte-o minciunică,
Ea mă lăsa să cred, că mă credea
Și-mi depăna povestea liniștită…

Pe vremea ceea nici că bănuiam
Că se vor stinge crinii din grădină
Și s-or usca cireșii într-o zi,
Și doar ecoul va răspunde-n tindă…

A-mbătrânit și prispa… în ferești
S-a stins lumina și amurgul tace.
Dar eu revin la casa cu povești
Și-adun din amintiri atâta pace…

Versuri: Diana Sava Daranuța
Foto: Roxana Cimpoeru Ilie

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici