Versuri: Casian Balabasciuc
Pe-un deal era o casă-n rână,
De-un leat cu România Mare
În care locuia, bătrână,
O cunoscută vrăjitoare.
Se pricepea baba la multe
Avea şi fel de fel de leacuri,
Cu-aşa preocupări oculte
Şi moştenite peste veacuri.
Ştia cum să azvârle bobii,
Ori apa-n doniţă să-nchege,
Cărbuni să stingă-n gura sobei
Şi cununiile să lege.
Se pricepea şi să ghicească,
Citea destinul dintr-o carte,
Lua fete mari să-şi întâlnească
Ursitul chiar aflat departe.
În sat când coborî cu treabă,
Se întâlni, ieri, cu Ilie,
Iar dascălul opri pe babă
Şi-o întrebă cam cu furie:
„Crezi că se cade, fă, Varvară,
Ce faci? Sminteşti lumea cu rele!
Vezi, îndrăzneala ţi-o măsoară,
Nu te băga în toate cele!”
Pe loc femeia îi răspunde
„Bade Ilie, în tot satul
Să cânţi mata, cât vrei şi unde,
Şi lasă-mi mie descântatul!”
