Pisoiașul și bătrâna

Fotograf: Mandici Georgeta

Autor: Andreea Văduva

Într-o căsuță micuță,
La margine de sătuc,
Un pisic și o măicuță,
Necăjiți, zilele-și duc.

Singurei pe ăsta-lume,
Ea; …”uitată” de fecior,
El; fără stăpân și nume,
Toarce trist și-ncetișor.

Își împart aceiași pâine,
Luată din „bruma” de lei,
Și speră la acel „mâine”,
Bun și altfel… pentru ei.

În oală fierbe cartoful,
Clocotind în apa slută,
Bătrâna? Își spune oful,
Iar pisoiul parc-ascultă.

„Greoaie e bătrânețea,
Să fii singur pe pământ,
Mă seacă tare tristețea,
Cin’ m-o jeli la mormânt?

Feciorul? Nu mă mai știe,
De la sânul meu s-a smuls,
De atunci… ani mulți să fie,
Lapte de mamă-a tot curs.

Iaca, Crăciunul sosește,
Unii pe alții… se cheamă,
Numai „babei” îi lipsește,
Acel: „Sărut-mâna, mamă!”

Tare-aș vrea să întorc anii,
Să-mi văd pruncul la cerdac,
Să stea, iar, la „sânu’ mamii”,
Să-mi ceară: „Fă-mi cozonac!”

Să-l gătesc de sărbătoare,
…Să-i pun tricolor în piept,
Să-l învăț, „când va fi mare”,
Să pășească-n viață drept.

Să nu-și smulgă rădăcina,
Să nu se smulgă din mine.
Poate că… a mea e vina…
N-am fost înțeleasă bine.”

Simțind „sălciul” țărânei,
Făptura, cu blana deasă,
Parcă „îi șopti” bătrânei,
„Nu jeli, muică frumoasă.

Oi plânge eu la mormânt,
Pentru pita ce mi-ai dat-o,
Nu contează! Furtuni, vânt,
Te-oi plânge eu, minunato!

Ne avem unul pe altul,
Nu suntem ai nimănui,
Poate te-a uitat băiatul,
Dar sunt eu în locul lui…”

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook