Povața bunului meu tată

0
101
Foto: Alexandru Uiuiu

Versuri: Viorel Marele

Să fii cinstit, să judeci drept,
Să fii milos cu toţi sărmanii,
Iar lumii, să îi porţi respect
Să nu te întineze banii…

Să nu-ţi vinzi sufletul curat,
Pe-un pumn de bani, oricin-ţi-ar cere
Păstrează-l alb imculat,
Căci el ţi-e singura avere.

Să nu te lepezi de-al nost grai,
De scumpa limbă românească…
Nicicând uitării să n-o dai
De vrei in veci să dăinuiască.

Aşa grăit-a tatăl meu
Strivindu-şi lacrima sub geană,
Când am plecat din sat, cu greu,
Săpând în sufletul meu rană.

M-a strâns apoi uşor la piept,
Şi-ncet, scoţându-şi o năframă,
O duse către ochiul drept
Ştergându-şi lacrima infamă.

Iar mama mea, cu chip pierdut,
Frângându-şi mâinile bătrâne,
Mi-a dat pe frunte sfânt sărut
Ce-asemeni mirului rămâne.

Aşa luat-am viaţa-n piept
Hălăduind prin ţări străine,
Gândind mereu că e nedrept
Să pleci pentr-o bucat-de pâine

Lăsând în urmă-nlăcrimaţi,
Doi bieţi părinţi ducându-ţi dorul,
Privind mereu cu ochi secaţi
Spre poartă… aşteptând feciorul.

De-atunci, trecut-a ceva ani
Şi numai sufletul meu ştie
Ce-am îndurat ca să strâng bani;
Ce lung infern, ce veşnicie….

Povaţa tatălui meu drag,
În minte-mi răsuna într-una
Şi-oriunde pe străin meleag,
Reper mi-a fost întotdeauna.

O să mă-ntorc cât de curând
În ţară, în sătucu-mi care,
M-a însoţit mereu în gând
Cutreierând prin lumea mare.

Şi o să-mi strâng cu drag la piept
Pe scumpa mamă şi pe tata,
Care cu sfatu-i înţelpt,
M-a învăţat cum să-nfrunt soarta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici