Iar, o lacrimă de mamă,
Îmi spală obrazul drept,
Că de dor mi se destramă,
Sufletul, ascuns sub piept.
Prin perdeaua învechită,
Îi tot văd pe-ai mei copii,
Tristețea să nu mă-nghită,
Privesc la fotografii…
Le mângâi, să nu mai doară,
Ochii, fruntea le-o sărut,
Și chiar de le sunt povară,
Pentru mine n-au crescut.
Le port grija de departe,
„Sunt bine? Sau au mâncat?”,
Ce dacă n-au trimis carte,
Și de mama au uitat?
Pragul casei, nu-l mai trece,
Nimenea, de câțiva ani,
Doar poștașul, un om rece,
Îmi întinde niște bani.
Și poate că-n ochii mei,
N-ar mai fi niște… hârtii,
Dac-aș putea lua cu ei,
Leac la dorul de copii…
