Autor: Marin Bunget
Primeste-mi, mama, azi, o rugaminte,
Nu vreau decat iertarea ta… si-atat.
Copil fiind, copil necopt la minte
Si tulburat de dorul de parinte,
A fost un timp cand, mama, te-am urat.
Uram putinul… cat erai cu mine,
Uram departele ce sta-‘ntre noi,
Si nu vedeam in gandul tau, de bine,
Iubirea… care inca ne mai tine,
Durerea ta, patrunsa de nevoi.
Dar timpul a trecut… si astazi, mare,
Cand soarta m-a adus pe-acelasi loc
Si am si eu, la randul meu, o floare,
Am inteles, maicuta, ce mult doare
Sa-ti lasi departe… singurul boboc.
Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook
