Prispa mamei năruită, cu albastru văruită

0
640
Foto: Stefan Bela

Versuri: Elena Căruntu

Prispa mamei cât-o palmă,
N-a știut ce-i o sudalmă,
Prispa mamei cât-un sân
Unde-aș vrea să mai rămân,

Cocoțat pe scara veche
Cu cireșe la ureche,
Mestecând pe săturate
Mămăligă, pusă-n lapte.

Prispa mamei, năruită
Cu albastru, văruită
Sunt doar amintiri cu ea,
Ce știu toată viața mea.

Te-am sorbit cu lăcomie
Dulcea mea copilărie,
Am ascuns un strop în suflet
Ce-mi aduce-n timp un zâmbet.

Prispa mamei de-altădată
A căzut și-i supărată,
C-a ținut casa-n picioare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare,

Și-a văzut, plecând în lume
Fii și-i chema pe nume:
Când de vreme rea trosnea
Ea de noi,biata plângea.

Că din zori, până-n-serat
Mama tot acolo-a stat.
Punea mâna lângă tâmplă
Și părea că doru-și cântă.

Și de-atâta așteptare
Prispa, scândură nu are,
A tot putrezit de ploi
Așteptându-ne pe noi.

Am în poză o veche prispă
Parcă râde! Dar e tristă
Viața asta-i fum de lemne,
Arde și nu lasă semne

Doar cenușă împrăștiată,
Peste tot ce-a fost o dată!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook