Rămas-au satele orfane și părăsite și bătrâne

0
193
Foto: Stefan Bela

Rămas-au satele orfane,
În urma lor un colb și-un vânt…
Toți au plecat peste oceane
Spre alte colțuri de pământ…

Răsună dealuri și coline
În largul văilor pustii
Și-un drum așteaptă musafirii
Plecați de când erau copii…

Și părăsite, și bătrâne
Oftează casele de dor
Și-atrag privirile străine
A câte-un grabnic trecător…

Și ele au rămas orfane
Fără lumină în ferești,
Fără căldura din cuptoare
În cuibul casei părintești…

Pârloage au rămas ogoare
Și peste dealuri câmpurile,
De mi le arde soarele
Și le usucă vânturile…

Și codrii mei tânjesc de jale
În frunza verde – ruginie…
Tânjesc de neamuri și stejarii
Cu rădăcini legați de glie…

Și viile se plâng în muguri
Cu vița verde la pământ…
Iar în livezi s-adună fluturi
Să ne mai vadă alergând…

Și bolțile-au rămas orfane…
Și rândunele, și cocori
În stoluri, roiuri și coloane
Se duc… ca gândul, călători…

Rămas-au satele orfane…
A noastre sate părintești
Unde ai spus întâiul „mamă”
Dar ai uitat de unde ești?!

Versuri: Elena Mirza

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici