Rangul de povară

0
72
Fotograf: Vlad Dumitrescu

Autor: Gheorghe Văduva

Se duc bătrânii seara la culcare,
sperând că vor mai prinde-o dimineață,
din ce mai e speranța lor de viață,
în țară, în familie, sub soare.

Adorm târziu, se tot gândesc la toate,
iar somnul, când ai gândul greu, nu vine
și nopțile-s de-acum tot mai puține
pe lumea asta plină de păcate.

Nu prea vorbesc, căci vorba încă-i doare,
ci doar așteaptă singuri asfințitul
și clipa-n care, poate, infinitul
le va aduce steaua căzătoare.

Iar de vorbesc, o fac doar când e cazul,
căci vorba-i sfântă, când exprimă gândul
și nu doar un cuvânt ce-aduce vântul
în locu-n care a lovit necazul…

Ei însă tac, și nimeni nu-i ia-n seamă,
sunt de prisos, mumii, devin povară,
și pentru ei, și pentru brava țară;
când sunt bătrâni, nimic nu mai înseamnă.

Sunt mulți care nu știu calculatoare,
n-au smart-uri, nici tablete, nici programe
și nici măcar n-ajung la instagrame,
sau la reclame cu parfum de floare.

Sunt prea tăcuți, bolnavi, n-au dinți în gură,
cu pensii de mizerii și ocară,
dar țara asta nu-i la ei în țară,
ci în imperiul celor care fură.

Devin tot mai înceți, lipsiți de vlagă,
sunt o mulțime grea și inutilă,
stăpânii îi privesc c-un soi de silă,
că nu mai pot la jugul lor să tragă.

Sunt de prisos, consumă banii țării,
iar unii dintre boși îi vor sub cruce,
oricum, le-ar fi mai bine, de s-or duce,
în veșnicia morții și-a uitării.

De ești bătrân în sfânta noastră țară
și vrei să mai apuci o dimineață,
deși n-ar trebui să fii în viață,
înseamnă că ai rangul de povară.

Epilog

De-aceea, pentru-a nu știu câta oară,
toți cei mai cei s-au strâns la vârf de țară,
convinși că bătrânețea-i o povară,
și-au decretat că ea e-n drept să moară.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook