Să-mi spui măicuţă dragă

0
141
Foto: Vlad Dumitrescu

Versuri: Ştefania Vasile

„Să-mi spui măicuţă dragă, de ce te-ai tras la faţă,
Că nu mai ai obrajii ce-aveai în tinereaţă…
Erau rumeni ca macul, când pâinea frământai,
Şi când în pat de-a latul, tu mamă ne culcai!

Şi unde ţi-e culoarea, ce părul tău avea,
Când îmi făceai codiţe, la fel ca la mata!
Aveai părul ca spicul, când este aurit…
Spune-mi, măicuţă dragă, de cât timp ai albit?!

Te văd în poză mamă, şi nu te recunosc…
Eşti tot tu ceea care, ne-a dat în lume rost?!
Eşti tu, ce altă dată, cu timpul te luptai,
Să faci tot ca la carte… s-avem viaţa un rai?!”

„Sunt eu… copilul mamei… dar, nu mai sunt ce-am fost…
Durerea şi necazul, mi-au luat al vieţii rost!
Ele m-au tras la faţă, şi chipul mi-au schimbat,
Şi dorul după tine, de când tu ai plecat…

Sunt eu… un ghem de oase, ce viaţa le-nfăşoară
Căci carnea de pe ele, ani grei mi-o măcinară …
Sunt eu… cu ochii stinşi, de-atâtea lacrimi multe,
Când mă-neca amarul, n-avea cin’ să m-asculte!

Sunt eu… o umbră vie, ce nu vrea să se ducă,
Până-i veni acasă… la mine-n bojdeucă…
Să te mai strâng o dată la pieptul meu bătrân,
Şi-apoi, ce rost mai are, în viaţă să rămân?!”

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook