Să nu vinzi căsuța mamei!

Fotograf: Vlad Dumitrescu

Autor: Elena Bîrchi Căruntu

Prin odăi se-adună gânduri, ce dormiseră sub grinzi,
Omule oricât ți-ar da, casa mamei să n-o vinzi!
Căci prea multe într-o viață, truda zilei și poveri,
Liniștea rămasă-n urmă-i, a plecat cu ce-a fost ieri.

Ia privește-adânc în suflet, vezi de seamănă cumva,
Cu acel ce-ți da blândețe, cum avea măicuța ta
Poți să cauți cât cuprinde, lumea-n lungul ei și-n latul,
Tot acasă-ți amintește c-ai fost prunc și tu ca altul.

Să nu vinzi pământul care, te-a hrănit și-ndestulat
C-ai să fi străin mereu, fără vatră, fără sat
Poate-ai vrea să te întorci, când vei fi răpus de boală,
Dar n-ai nicio odăiță, nici o bătătură goală.

De-ai să bați la alții-n poartă, îți deschid dar stai puțin,
Cât să dai noroc cu gazda și să bei un gât de vin
Lasă dar, să lași acolo, către amintiri poteci,
Nu se știe niciodată, peste câte dealuri treci.

Prin odăi se-așterne praful și nu-i nimeni să-l mai șteargă
Nici pe-aleile grădinii, pașii mamei n-o să meargă
Dar poți pune o lumină să se vadă dintre stele,
Tu prietene nu vinde chiar de-ajungi și zile grele.

C-un mănunchi de bani ce iei vei trăi o vreme bine,
Dar străinii ară brazde peste amintiri cu tine
Vino rar, în satul tău, dar să vii și-ntreabă-n casă,
Dacă amintirea mamei, urme de suspin mai lasă!

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook