Să vii o dată-n an acasă, cu cei ce sunt, să stai la masă

Una din celebrele case cu acoperis de paie din Valea Manastirii - CARMEN TENDER

Versuri: Nicanor Casandruc

Cocioaba cu o singură odaie
Și-acoperișul ei de paie
În care am crescut, copii,
Te-așteaptă tristă ca să vii.

Și pomi-s deși azi în grădină,
Au luat căsuței din lumină,
Din prispa casei, mărăcini,
Nu se mai vede la vecini.

Dacă părinții nu mai sunt,
Nu pot să vină din mormânt,
Ei nu mai au puteri, nici glas,
Să-i cheme pe cei ce-au rămas.

Iar casa-n care am crescut
E lege, tre’ să-i dai tribut:
Să vii pe uliță-n cătun
De Paște, poate de Crăciun.

Chiar dacă este părăsită,
Se cere a fi îngrijită:
Să curățăm copacii, via,
Așa vei găsi bucuria.

Ce amintiri copilărești
Când ne uitam pe la ferești:
Cum ploua afară, sau cum ninge,
Când mă gândesc… dorul mă frige!

De când e lumea-i creștinește:
Locul natal cine-l iubește
E ocrotit de Dumnezeu.
Vă spun, că asta simt și eu.

Să vii o dată-n an acasă
Cu cei ce sunt, să stai la masă
Cu rude, prieteni sau vecini,
Și să o scapi de mărăcini.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook