Sărmanele, tristele, vechile case își macină veacul în mijloc de țară

0
59

Cu ochii în soare, cu fețele trase,
Prin geamuri crăpate lumină strecoară
Sărmanele, tristele, vechile case
Își macină veacul în mijloc de țară…

Cu prispe lăsate, cu brâiele șterse
Și treptele arse de doruri în floare,
Culeg asfințitul din zile alese
Și-adună balade cu iz de cicoare.

Cu frunți necăjite, brăzdate de riduri,
Sorb lacrimi de ploaie obrajii de lut,
Iar varul cel vrednic se șterge din gânduri
Și pleacă pe valuri departe-n trecut…

Cu porți aplecate, de stâlpi rezemate,
Legate în lanțuri deja-mbătrânite,
Petrec anotimpul în singurătate,
Cu lacăte vechi, de rugină smerite…

Și doar uneori mai primesc mângâiere
Când viața renaște în cuiburi din streșini…
Căci ele nu uită, se-ntorc – rândunele
Acasă-n ograda cu ramuri de cetini…

Versuri: Diana Sava Daranuța
Sursa foto: Twitter / @KarolBunde

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici