Sarut mana, mama, sarut mana, tata, dupa cum v-am scris, m-am intors la vatra

0
89
Foto: Vlad Dumitrescu

BALADA PENTRU FIUL MEU

-Sarut mana, mama, sarut mana, tata,
Dupa cum v-am scris, m-am intors la vatra.
A fost greu, maicuta, singur prin straini,
N-am uitat o clipa, ochii tai senini.

Stiu c-ati suferit de atata timp,
De-aia, v-am adus banii astia-n schimb.
Sa ne facem casa si-un sopron de oi
Si o sa fiti, tata, mandri amandoi.

N-am avut puterea sa va scriu mai des,
Sper, maicuta mea, ca m-ati inteles.
– Nu te osteni, fiul meu, viteaz,
Noi suntem batrani, am dat de necaz.

Asteptam, Ioane, sa plecam departe,
De casuta aia, n-o sa avem parte.
Te-am vazut pe tine, am putea muri,
Asa este viata, cand ai si copii…

Am vandut si vaca, am vandut doi boi,
Sa luam doctorii pentru amandoi.
E mult prea tarziu, dup-atata vreme…
Am imbatranit, nu mai e putere.

Banii astia, tata, facuti prin straini,
Si de-o-nmormantare, poate, sunt putini.
S-a scumpit rau viata, banii-s tare grei,
Nu mai stii deloc cu ei ce sa iei.

Fiul nostru drag, ai grija de tine
Si nu te mai du de-acu-n tari straine.
Iti lasam ogorul si fanetea-n vale,
Daca le muncesti, o sa ai mancare.

Insoara-te, Ioane, ia-ti femeie-aci,
Chiar in casa asta si fa doi copii.
Noi am fost saraci, dar am fost cuminti,
Am ramas la vatra si-am fost fericiti.

In casuta asta, care-abia se tine,
Am trait atata, te-am facut pe tine,
Acum, fiul nostru, vezi si tu, se poate
Sa ramai aicea, sa nu pleci departe.

Ne-a fost dor de tine, mama-ta plangea,
C-o muri-ntr-o zi si nu te-o vedea.
Iat-o, e la pat, nu mai poate merge,
Abia cu o mana, lacrimile-si sterge.

Au murit destui de cand n-ai venit,
Baba Rita-n deal, mult s-a patimit.
Au murit atatia tineri si copii,
Timpul e viclean cum nu poate fi.

Langa noi, Ilie cere indurare,
Sa-si vada copiii pana ce nu moare.
Sunt plecati si ei de doi ani in lume,
Dorurile grele n-au cui le mai spune.

Dinvale de drum, Leana e la pat,
Gheorghe e batran, puterile-i scad.
Stii pe fata Parvii? A murit si ea,
Nici n-a fost bolnava, era tinerea.

La asta gandesc atunci cand ma scol,
Ca satu-ntr-o zi, va ramane gol.
Mama-ta, vezi bine, e paralizata,
Nu mai poate fi cum era odata.

Noi suntem batrani, ne e somn de-o vreme,
Am ajuns sa fim numai o parere.
Tata, ia aminte tot ce-ti spun si eu,
Bine ca te vad, doar esti fiul meu.

Haide si mananca! Iti scot din galeata
Coaste si carnati, cum mancai odata.
Nu te-am intrebat, ai fi obosit…
Stiu, baiete draga, ca te-ai chinuit…

Ai muncit din greu? La ce munca, tata?
Hai, te rog, copile, sa ramai la vatra!
Sa ramai in sat, ia-ti un car cu boi,
Seamana pamantul, scapa de nevoi.

Pamant ai destul, numai sa-l muncesti,
O sa ai de toate, n-o sa te caiesti.
Ia-ti si oi, si capre, cum am mai vorbit,
Ai branza, bucate, si esti om cinstit.

Pui capul pe perna, ti-e somn, se-ntelege,
Nu ti-e frica, tata, de dusmani, de lege,
Iti iei porc si pasari, esti un om bogat,
Muncesti pentru tine, nu muncesti la stat.

Strainii-s straini, vor sa ne subjuge,
Linistea din tara, iata, s-o alunge.
Sa nu vinzi pamantul, sa nu vinzi nimic,
La casuta asta, mai fa cate-un pic.

Vezi, gardul la drum, s-a lasat pe-o parte,
Ia un car cu lemne, si fa-l jumatate.
Apoi, din salcami, pune unul jos,
Si fa porti, ca lumea, s-arate frumos.

Si-n gradina, Ioane, pune-n ea de toate,
Sa vada strainii ca si-aici, se poate.
Sa nu-l parasesti, locul asta-i sfant!
E de la stramosi! Aur de pamant!

Au trait atatia, pe aici, vezi bine,
Si bunicii tai au fost ca si mine.
Tatal meu,Stefan,era om de cinste,
Mereu imi aduc de dansul aminte.

Vezi, casa s-acoperi, se strecoara ploaia,
Iei tabla mai groasa si faci si odaia,
Si-o fantana larga, poate mai adanca,
Caci gradina, vara, este ca o stanca.

S-o faci colo-n vale, e izvorul bun,
Pamantu-n gradina, sa fie satul.
Dar s-ai grija, tata, ca sa sapi devreme,
Toamna cand se lasa, vantul cand s-asterne.

Caci, in primavara, el e afanat,
Facand toate astea, Ioane, esti bogat.
Eu ma duc, copile, sa pun capul jos,
Culca-te si tu, fiul meu frumos.

Mai intai mananca, n-ai mancat nimic,
Uite, in odaie, s-a facut iar frig.
Coastele, carnatii, poate s-au sleit,
Mai pune tigaia, mai e foc, un pic,

Mi-e atat de somn…Ca si niciodata,
Am acuma, tata, inima-mpacata.
Pot muri, la noapte, stiu ca te-ai intors,
Viata ta acolo, n-avea nici un rost.

***

Si batranul pune ,iute ,capul jos,
Stelele si luna-l mangaie duios
Somnul lui e dulce, cum n-a fost nicicand,
Se vede flacau, oile pascand.

Ion priveste-n gol si nimic nu zice,
Batranetea lor, inima ii frige.
Isi priveste mama, isi priveste tata,
Si ii vede tineri, pregatindu-si vatra.

Se gandeste-n urma, timpul e pierdut,
N-a stat langa dansii, asta l-a durut.
Apoi trist priveste trupul mamei sale,
Doua lacrimi mari se preling la vale.

Nici nu-i mai e foame, nici nu-i mai e sete,
Sta langa batrana-ntoarsa la perete.
Nu se mai gandeste sa plece vreodata,
Nici pan la oras, numai pan la poarta.

Zestrea lui, din neam, locul parintesc,
E aur in suflet, sfant, dumnezeiesc,
De-aia vrea sa faca, intr-un an sau doi,
Leaurile toate, sa-si ia car cu boi,

Sa ridice casa si-apoi sa se-nsoare
C-o fata din sat, buna, muncitoare,
Sa aiba copii, pe care sa-i creasca,
Din Ceruri, parintii sa ii multumeasca.

Versuri: Beatrice Silvia Sorescu
Foto: Vlad Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici