Satul meu

0
108
Foto: Sorin Onisor

Versuri: Ștefania Vasile

Cu o zvâcnire soarele răsare,
Cu fața-i arzătoare și de foc,
Și luminează până jos în vale,
Un sat în care aș vrea să mă întorc.

Vuiet se naște dintr-o dată-n zare,
Țăranii s-au trezit… își ară câmpul…
În urma plugului merg cu speranța,
Că poate le-o rodi ceva pământul.

Colo pe deal, clopotnița răsună,
Iar în altar, la sfântă liturghie,
Se roagă popa… „lumea e bătrână,
Iar tineretul nu mai mai vrea să vie!”

Se-aud în sat, scârțâituri de care,
Iar câinii latră într-una a pustie,
Bătrânii își plâng dorul fiecare,
În lumea asta rece si târzie.

Se simte iz de fum de dimineață,
De foc la pirostreie sub ceaun…
Încet, încet, sătucul prinde viață,
Sub soarele ce arde ca nebun.

În larma ce se-aude jos în vale,
Aud o voce dulce și frumoasă,
O recunosc! E vocea mamei mele,
Care se roagă să mă întorc acasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici