Se ceartă frații, vor să vândă casa, unde-au trudit din greu părinții lor

0
760
Foto: Stefan Bela

Se ceartă frații, vor să vândă casa,
Unde-au trudit din greu părinții lor,
Nu se-nțeleg şi îşi împart şi masa,
Chiar şi muşcata roză din pridvor.

Nu au lăsat vreun testament citeț
Şi-au scris în inimi calde, doleanța,
Cum să pui, Doamne, sufletului preț
Când n-au ştiut când se termină ața?

Cu vorbă bună au lăsat, fără a scrie,
Cum să împartă tot ce au mai bun,
Cu dragoste le-au zis… şi duioșie…
Ca să respecte vorba de bătrân.

Te cerți fără a respecta cuvântul
Nescris cu litere in testament, citeț,
Să-mparți o masă şi apoi pămantul,
Să pui pe gard afiş cu-al.casei preț.

Cât crezi că vei lua pe munca lor?
Nu simți că-n cer durerea-i mare?
N-auzi din lut cum strigă, ajutor:
-Nu vindeți casa! Nu e de vânzare!

Versuri: Vasile Coman
Foto: Stefan Bela

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici