Se sting bătrânii de singurătate

Foto: Kalmar Zoltan

Versuri: Ionică Dragomir

Se sting bătrânii de singurătate,
Ca lumânările în vânt,
Abandonați de timp și societate,
Doar o suflare pe pământ.

Dispar bătrânii-n miez de noapte,
Au încetat să mai suspine,
Nu se aud nici vaiete, nici șoapte,
Printre uitatele cămine.

Coboară-ncet ca umbrele pe trepte,
Necazul lor se vede din priviri,
Fără putere și șansa să aștepte,
Lăsând în urmă amintiri.

O liniște s-așterne-n tot cătunul,
Pot fi ai voștri sau ai mei,
Se duc bătrânii… unul câte unul,
Împovărați de anii grei.

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook