Versuri: Ionică Dragomir
Se sting bătrânii de singurătate,
Ca lumânările în vânt,
Abandonați de timp și societate,
Doar o suflare pe pământ.
Dispar bătrânii-n miez de noapte,
Au încetat să mai suspine,
Nu se aud nici vaiete, nici șoapte,
Printre uitatele cămine.
Coboară-ncet ca umbrele pe trepte,
Necazul lor se vede din priviri,
Fără putere și șansa să aștepte,
Lăsând în urmă amintiri.
O liniște s-așterne-n tot cătunul,
Pot fi ai voștri sau ai mei,
Se duc bătrânii… unul câte unul,
Împovărați de anii grei.
