Se sting bătrânii de singurătate

0
177
Foto: Kalmar Zoltan

Versuri: Ionică Dragomir

Se sting bătrânii de singurătate,
Ca lumânările în vânt,
Abandonați de timp și societate,
Doar o suflare pe pământ.

Dispar bătrânii-n miez de noapte,
Au încetat să mai suspine,
Nu se aud nici vaiete, nici șoapte,
Printre uitatele cămine.

Coboară-ncet ca umbrele pe trepte,
Necazul lor se vede din priviri,
Fără putere și șansa să aștepte,
Lăsând în urmă amintiri.

O liniște s-așterne-n tot cătunul,
Pot fi ai voștri sau ai mei,
Se duc bătrânii… unul câte unul,
Împovărați de anii grei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici