Stă în poartă maica, tot priveşte-în zare

64
Foto: Adrian Petrisor

Stă în poartă maica, tot priveşte-în zare,
Dor îi e să vadă, vie, vre-o suflare…
Dar pustiu e drumul, ochiul oboseşte,
Însă azi bătrâna, însistent priveşte…

I s-au dus copiii, s-au înstrăinat,
Nu-a rămas nici unul lângă ea în sat.
A plecat şi Moşul sus, către o stea,
Lângă el să fie cât de mult ar vrea…

Doar căţelul Cuzea, nu o parăseşte,
Unica fiinţă ce o mai iubeşte…
Cât de mult ar vrea pruncii să şi-i vadă,
Parcă mai aude râset prin ogradă…

Ore încheiate tot priveşte-n zare
Şi tot scrie-n gând fiilor, scrisoare.
– Am de toate-n casă, găinuşi, vre-o opt
Şi cireşul, iată, ce frumos s-a copt…

Aşi mânca cireşe, crengile-s prea sus,
Cine să culeagă dacă toţi v-aţi dus?
Ah, n-o să le zică asta în scrisoare,
Nici că de o vreme inima o doare…

Se întoarce muma, resemnată-n casă,
Seară-i şi aprinde candela pe masă.
Tot aici găseşte o hrincă de pâine,
Nu o s-o mănânce, o s-o dea la câine…

Dragul de căţel o aşteaptă-n tindă,
Decât el flămând, doarme ea flămândă…

Versuri: Emilia Plugaru

Adaugă mai jos un comentariu cu ajutorul Facebook