Versuri: Dorin Dumitriu
Stau și privesc tăcut apusul
Și aș întoarce Doamne anii înapoi,
Numai să pot afla acum răspunsul
Mai marilor ce au uitat de noi.
I-am întrebat pe cei ce au murit
Chiar înainte de ai fi loviți de glonț,
Dacă pământul unde au trăit
Va fi udat cu sânge de nepoți?
Și mi-au răspuns în cor cu un suspin
Răpuși de armele dușmane,
Parca știau că cei ce-n urmă vin
Vor pune-n fruntea țării numai haimanale.
Și-acum când fac suta de ani
Stau singur pe o prispă goală,
Toți au uitat că frații mei țărani
Pentru bucata de pământ au trebuit să moară.
Nu mă mai dor nici rănile avute,
Mă doare sufletul și-mi este teamă,
Dar nu de moarte, c-an redute,
Îndurerat eu astăzi plâng copii fără mamă.
Plâng azi în cimitirul părăsit și gol
Pe crucile cu nume șterse de eroi,
Ce s-au târât prin praf și prin nămol
Să apere pamantul pe care-l vindeți voi.
Off, Doamne, de ce mi-ai dat atâtea zile,
De ce nu m-ai lăsat să mor pe front?
Că în război aveam o rație de pâine,
Dar astăzi să mi-o cumpăr nu mai pot.
