Te-ai dus măicuță, prea devreme și m-ai lăsat să îți duc dorul

0
233
Foto: Stefan Bela

Te-ai dus măicuță, prea devreme
Și m-ai lăsat să îți duc dorul…
În urma ta – doar lacrimi grele
Și-o poartă-închisă cu zăvorul…

Mult prea de vreme te luase
Destin sau soartă, ce o fi,
Crudă cu toți și nemiloasă
Te-a strâns făr-a te ofili…

Tu mamă, mirosea-i a vară
Și ochii tăi mai străluceau,
Și sufletul ți-era vioară
Din care cântece curgeau…

Îți erau pașii iarbă verde
Pe o cărare din grădină
Și gândul tău ce nu se vede,
Era scăldat de o lumină…

Întinse brațele-ți era-ră
Și zâmbete te-ntinereau!
Ai fost un fir de floare rară
Din care doruri scuturau…

Dar te-au luat de lângă mine,
Făr să mă-ntrebe cineva,
Ce m-aș mai face fără tine?
Dar fără tine-s nimenea..

O casă cu pereții palizi
Azi mișună de al tău glas…
Încă n-a înțeles nici casa
Că fără mamă am rămas…

Și-n cloțul alb de după sobă
Nu vei mai sta să împletești
Și focul nu o să mai ardă
În cuibul casei cu povești…

A doar rămas: Casa din vale…
O casă veche, bătrânească,
Ce n-o mai poartă nici o jale
Și nici o grijă părintească…

Te-ai dus măicuță, prea de vreme
Și m-ai lăsat să îți duc dorul…
În urma ta – un cuib ce geme
De când ai pus la porți zăvorul…

Versuri: Elena Mirza
Foto: Stefan Bela

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm introduce un comentariu!
Te rugăm introdu numele tău aici